Vladislav Nevednichy castiga Openul FISCA 2014!

Ediția 2014 a Festivalului Internațional de Șah Cap Aurora  (FISCA) a avut sâmbătă seara începând cu ora 21:00 festivitatea de decernare a premiilor, marcând astfel sfârșitul unei săptămâni în care atît cei 378 de concurenți, cât și cei peste 200 de însoțitori au fost conectați la tensiunea jocurilor de pe tabla cu 64 de pătrate.

În întrecerea celor mai micuți șahiști, cei de 8 ani, Radu Dobre și-a permis luxul unei înfrângeri în ultima rundă, având deja adjudecat primul loc chiar din runda 8, terminând astfel concursul cu 8 puncte din nouă posibile.

Turneul B a fost extrem de disputat, câștigătorul decizându-se în ultima rundă chiar la prima masă, unde Cristi Coca a învins-o cu piesele albe pe Andreea Oțetea, acumulând astfel 8 puncte, suficiente pentru a termina solitar pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la un punct distanță de un grup format din cinci jucători.

Cadeții au avut un câștigător merituos, și tot cu 8 puncte din nouă posibile, în persoana lui Alexandru Banzea, juniorul care a dominat copios întrecerea din prima până în ultima rundă.

Openul a confirmat zicala „Când doi se ceartă al treilea câștigă”, deoarece la prima masă Dan Văsieșiu și Marius Manolache și-au anulat șansele la mult râvnitul trofeu FISCA 2014 printr-o remiză de mare luptă, terminând turneul pe locurile 3, respectiv 2.

Calculele hârtiei au fost confirmate astfel, Vladislav Nevednichy ocupând locul 1 din postura de principal favorit la capătul unui maraton în care a dat impresia că s-a întrebuințat exact atât cât a fost nevoie pentru a triumfa.

În ultima rundă Vladik a câștigat fără nicio emoție partida cu Daniel Baratoși, fructificând avantajul pieselor albe și lipsa de experiență a mai tânărului său adversar.

Astfel se încheie ediția 2014 a celui mai prietenos eveniment șahist pentru copii. Ne-am bucurat cu toții de o primă săptămână de vacanță în care șahul, distracția, voia bună și vremea caldă de afară și-au dat mâna pentru a ne oferi momente de neuitat pe malul Mării Negre.

Până la anul rămâneți alături de noi, deoarece vă vom pregăti surprize plăcute 🙂

Partide de la primele 8 mese din Turneul D

Clasamentul Turneului A

Clasamentul Turneului B

Clasamentul Turneului C

Clasamentul Turneului D

 

 

 

Comments are closed.